3 D Teatrale

Am o meserie atât de ciudată, încât nu mă pot hotărî dacă este eroică sau absurdă: atunci când facem Teatru, producem un univers artificial pe care să-l putem compara cu universul real. Din această comparaţie se naşte catharsys-ul. Un metaunivers, credibil, instantaneu lizibil, concretizat în metafore care îl „similarizează” cu emoţia din viaţa reală.  Când realizezi asta, ai un sentiment unic, crezi că ai dat peste ceva crucial. De aici şi ego-ul nemăsurat al oamenilor de teatru. Din păcate, de multe ori impresia asta e falsă. Paradoxul e că înţelegem Teatrul mai bine decât înţelegem fiecare spectacol în parte. Spectacolul meu e infim în Universul teatral gigantic, şi totuşi înţeleg Teatrul mult mai bine decât îmi înţeleg spectacolul. Cine ştie? – poate că de prea multe ori complicăm un lucru creat să fie simplu: TEATRUL. Teatrul este un lucru creat să fie simplu şi noi îl complicăm. Un  lucru universal pe care spectacolele noastre îl complică.

Dacă este adevărat că Teatrul are şi un caracter actual & social, tot la fel de adevărat este că el înseamnă şi visare, suspendarea realităţii, descătuşarea fanteziei. Este bine să ţinem seama de ce se întâmplă în lume dar cum în lume se întâmplă atâtea – este evident că rolul Teatrului este să ofere şi o îndepărtare de la toate astea. Altfel ar fi monocord. Îngemănarea celor două tendinţe dă substanţă  duală fenomenului teatral. Teatrul este unic în lumea artelor şi nicio altă formă de artă nu ilustrează, într-o măsură atât de complexă, munca în echipă. Această trăsătură este explicaţia pentru puterea Teatrului  de a produce schimbări pozitive în realitatea înconjurătoare şi mai ales în comunităţi. Conştient sau nu, adeverind sau nu, orice artist teatral moşteneşte în sinele  său această responsabilitate. Adevărata încercare la care e supus un artist, vine din interior, atunci când realizează dimensiunea a ceea ce face împreună cu răspunderea faţă de cei cu care lucrează şi a celor pentru care creează. Pentru că trupa teatrală include – esenţial ! – pe lângă creatori şi pe spectatori. Este esenţa comunitară a Teatrului. Echipa îi cuprinde deopotrivă pe cei cu care lucrezi şi pe cei de care depinzi (publicul). Deşi este un loc al virtualităţilor şi al visărilor, Teatrul trebuie făcut cu ochii larg deschişi.

Cartografierea mişcării teatrale actuale este dificilă pentru că trebuie făcută în trei dimensiuni: Cetatea (publicul), Teatrul, Publicul profesional (critici şi creatori) – iar oamenii de teatru se pricep să se orienteze numai în bidimensional (Teatrul & Publicul profesional).  E greu  să le-o „pui în cap”, să îi faci să adauge a treia dimensiune – Cetatea – şi să o înţeleagă.  Să închizi ochii şi să vezi în 3D Teatrale!

VIF 25 februarie 2015

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Leave a Reply