RĂZBUNAREA SUFLEORULUI

Într-un teatru (prestigios) o sufleuză vrea musai să fie actriță și cere directorului să fie distribuită în spectacole. Directorul refuză. Femeia se înscrie la facultatea de teatrologie și devine cronicar dramatic ! Mai trece un timp și fiul fostei sufleuze – acum cronicar-unic la unica publicație din comunitate – ajunge actor dar nu poate juca de talentat ce e, drept pentru care vrea să regizeze în același teatru unde mama lui a vrut să fie actriță și a fost refuzată. E refuzat și el. Teatrul are, totuși, niște standarde foarte ridicate și apreciate.

În alt oraș mare o femeie-cronicar de teatru, care are monopolul articolelor de specialitate în revistele locale și care-i “decât” director adjunct la un teatru, vrea să fie director-general la un teatru mai mare. În consecință critică întreaga activitate a directorului rival, ignorând unele succese: nominalizări, premii uniter, selectții în FNT, regizori prestigioși etc. Având monopol, se asigură că nu se scrie nimic negativ despre propriul teatru.

În alt oraș, tot o “femeie savantă” – reputată mai ales pentru că într-o vreme își purta părul tehnicolor (eastmancolor) – e tare necăjită că nu-i invitată pe la festivalurile din orașul unde sufleuzele devin cronicari de teatru. Mai suferă și pentru că niște regizori n-o bagă în seamă.

Madame Tehnicolor provoacă o dezbatere cu tematică și retorică de extremă stângă în care o implică pe sufleuza-cronicar cu un text critic la adresa directorului care o refuzase pe ea și pe fiul ei și o ignorase pe Madame Tehnicolor. Intervine și “decât” directoarea-adjunct care – previzibil – îl portretizează în escroc pe rivalul ei. Mai sunt înjurați la grămadă vreo doi care o înjură la rândul lor pe Madame Tehnicolor. Un naiv declară pe FB că asistăm la “o dezbatere necesară culturii teatrale de la noi”. Curat dezbatere, bazmeg!

VIF 8 martie 2015

This entry was posted in teatru. Bookmark the permalink.

Leave a Reply